Poartă spre Cer: Ierusalim, partea I

Miliarde de paşi s-au perindat de-a lungul a două milenii peste dalele albe de piatră ale acestui oraş sfânt şi, în continuare, Ierusalimul rămâne un furnicar de oameni veniţi aici din toate colţurile pământului. De toate limbile şi culorile, pelerini şi turişti se îndreaptă, cu dor şi drag, spre acest loc despre care putem spune fără să greşim că este cel mai vizitat de pe pământ. Totul musteşte de istorie biblică ca şi cum Evanghelia ar fi sculptată în zidurile groase ale acestui oraş străvechi. Pietrele "vorbesc" aici şi dacă porneşti dimineaţa devreme să le străbaţi, atunci când e linişte, vei putea asculta şoaptele lor pline de istorisiri din vremuri demult apuse. Însă unele dintre aceste pietre au un fel de a şopti mai deosebit, relatând despre o perioadă specială în care însuşi Creatorul lor a păşit pe-acolo, schimbând faţa lumii aşa cum era cunoscută până atunci. Povestirile lor, privitoare la acest Personaj divin, sunt vii şi actuale având darul de a-i umple pe toţi cei care le ascultă de bucurie, de speranţă şi putere de a merge înainte prin hăţişul acestei lumi.

Biserica Sfântului Mormânt

Mai târziu străzile prind viaţă, pâlcuri de pelerini încep să apară de după câte un colţ de stradă îngustă, privind cu ochi mari de jur împrejur, călcând grav pe pietrele şlefuite, până la luciu, de paşi şi de vremuri. La rândul lor negustorii îşi încep o nouă zi deschizând porţile grele de metal ale prăvăliilor şi scoţând la iveală mărfuri de toate soiurile, culorile şi mirosurile. Astfel, străzile înguste şi liniştite de mai înainte se umple dintr-o dată de o forfotă pestriţă. Mirodenii de toate soiurile încep să plutească în aer şi să umple nările trecătorilor, îmbiindu-i să ducă cu ei acasă aceste arome de tămâie, smirnă sau mir. Curiozitatea privirii este stârnită de tot felul de lucruşoare colorate, miniaturi sculptate în lemn, cruci şi cruciuliţe, metaniere, iconiţe, antichităţi, opaiţe vechi de lut sau de cele noi din alamă strălucitoare, cutii şi cutiuţe, sipete pline de bijuterii minuţios lucrate. Oamenii se opresc vrăjiţi în faţa acestui amestec de forme şi culori, agăţaţi şi de insitenţele comercianţilor care, chiar dacă la un moment dat pot părea agasanţi, dau totuşi un farmec aparte locului. Simţul auzului este şi el la rândul său chemat să descopere o lume inedită în zarva creată de acest bazar exotic cu cântecele sale orientale, cu babilonia limbilor şi cu chemările insistente ale negustorilor, punctate periodic de strigătele imamilor din minarete, astfel încât toate simţurile ne sunt asaltate în acest univers aparte.

Poarta Damascului

Impresiile cele mai puternice însă, care intră tot pe calea simţurilor, sunt cele care se duc direct la inimă, transmiţând o bucurie specială, duhovnicească, şi anume sunt cele care au legătură cu trecerea lui Iisus Hristos prin aceste locuri. O anumită familiaritate vine împletită cu această bucurie, ca şi cum cel care vede pentru prima dată aceste ţinuturi, s-ar fi întors, după o perioadă îndelungată, acasă. Acest sentiment decurge dintr-o concordanţă între ceea ce vede creştinul aici, cu ceea ce a auzit de atâtea ori la biserică, în duminici şi sărbători, la citirea Evangheliei. Istorisirile despre viaţa lui Hristos, pe care bunicii şi părinţii ni le povesteau de mici copii, se desfăşoară aici săpate în piatră, sub ochii noştri plini de mirare şi cutremur. Urmele trecerii Sale le vedem peste tot într-un perimetru neaşteptat de comprimat, deşi imaginaţia noastră probabil îşi creionase alte proporţii ale acestor locuri. Pagini nescrise din viaţa Mântuitorului ni se descoperă la fiecare pas, călcând la propriu pe urmele paşilor Săi. Un sentiment de evlavie şi înălţare îl încearcă pe orice om care ajunge pe aceste meleaguri, atunci când păşeşte pe aceleaşi pietre pe care a călcat El, atunci când, în grădina Ghetsimani, îşi lipeşte fruntea în rugăciune pe aceeaşi piatră pe care s-a rugat El sau atunci când, cu durere în suflet, sus pe Golgota, îşi pleacă genunchii pe aceeaşi piatră pe care a fost ridicată crucea pătimirii Sale.
Bineînţeles că Iisus Hristos se află acum peste tot, alături de toţi oamenii pe care atât de mult îi iubeşte, şi cine vrea să Îl găsească o poate face din orice colţişor de pe întinderea acestui glob pământesc; cu siguranţă sunt oameni care sunt mult mai aproape de El fiind departe, la fel cum sunt oameni care sunt departe de El, chiar dacă ajung atât de aproape de locurile pătimirii Sale. Apropierea sau depărtarea au loc în sufletul nostru, la fel cum, Împărăţia cerurilor putem să o dobândim în inima noastră, încă de aici, de pe pământ.